Am descoperit-o pe Frida Kahlo acum mulți ani. Limba pe care o vorbea m-a dus la ea, iar de atunci, descoperind ce a făcut, ce a creat, ce a lăsat, dar, mai presus de orice, cum a trăit și ce a trăit, toate acestea mi-au determinat o plăcere pentru tot ce înseamnă munca ei.
Frida Kahlo avea o estetică a frumosului pe care eu nu am mai întâlnit-o până la ea. Un frumos sălbatic de natural. Ea însăși era de o frumusețe izbitoare, de o naturalețe rar întâlnită; era atât de sigură pe ea în ciuda handicapului fizic căpătat în urma unui accident sinistru.
În fine, nu vă aștern aici istoria ei, dar cred că v-ar plăcea și vouă să o descoperiți. Ce mi se pare frumos e că, grație unui fotograf, Ishiuci Miyako, o parte dintre obiectele ei personale – haine și accesorii, sunt acum parte dintr-o expoziție fotografică. Mai mute detalii și fotografii superbe puteți găsi aici, de unde am preluat și eu imaginile e mai jos.
Mă gândeam ce ciudată-i frumusețea, câte chipuri are, cum dăinuie peste ani. Dacă n-ați văzut filmul, citiți cartea. Glumesc :) Vedeți-l, e o capodoperă.
Să fiți frumoase!