FOTD: Cream Brownies

Dragele mele,

Vreau neapărat să vă mulțumesc pentru suținerea voastră şi pentru cuvintele frumoase. După cum ştiți, e o perioadă grea pentru mine, în mare din cauza lăsatului de fumat. După 16 ani de fumat cel puțin un pachet pe zi, am parte de nişte momente destul de grele, însă sper să trec peste ele. Dificultatea lăsatului de fumat a fost dublată de neplăcerile cauzate de răceală, însă mă simt tot mai bine.

Pentru că zilele acestea nu am prea putut să mă concentrez, am ales să vă arăt mai multe machiaje şi sper să îmi revin cât mai repede şi să vă plictisesc again cu review-urile mele luuuungi :P

Pe cel pe care vi-l arăt astăzi l-am numit Cream Brownies. Fireşte, ochiul stâng nu-i identic cu cel drept, dar mulți văd, puțini cunosc (speeeeer :D). Pe zi ce trece îmi dau seama că-mi doresc un curs de makeup, doar aşa, pentru sufletul meu. Poate voi reuşi la anul. M-am uitat pe ici, pe colo, însă nu-mi dau seama către ce instituție ar trebui să mă îndrept în acest sens. Am observat că acelea care mă tentează sunt destul de scumpe.

În fine, vă mulțumesc încă o dată pentru susținere şi vă las cu câteva fotografii.

Kisses, hugs and sweet brownies!

9 comentarii

  1. Eu te sustin.Eu fumez de…hmm…10 ani si m-am lasat cate 2-3 luni.Iti doresc din suflet sa reusesti,poate ai mai multa vointa:)
    Vezi ca sunt in farmacii tigari fara gudron,cand ti-e pofta sa fumezi mai bine aprinzi una din asta.Te avertizez ca sunt cam/foarte scarboase:)
    Te pup!:*

    • Multumesc mult! Eu nu concepeam viata fara tigari, fumez de pe la 14 ani si, cu adevarat, de pe la 16. Ideea e ca, pana acum, nu am rezistat vreodata mai mult de 3-4 ore fara tutun. E prima data si mi-e teama ca, daca nu ma tin de plan, n-o sa ma mai pot lasa. Mereu spuneam “Eu daca ma las o zi, o sa ma las de tot”. Am din alea, m-au ajutat cand am simtit ca o sa cedez si, da, ai dreptate, put infiorator. Oricum, parca nimic nu miroase mai rau decat tutunul in par si pe haine.

  2. Buna!
    Sper din tot sufletul sa reusesti sa te lasi de fumat.
    Cat despre machiaj ti-a iesit mai bine decat machiajele mele normale,imi place mult si te pricepi :*

    • uuuf, da, e greu, dar tocmai pentru ca am crezut ca n-o sa reusesc sa rezist vreodata o singura zi fara tigara nu ma las. Nu maaa laaaas :D Multumesc de sustinere, din tot sufletul multumesc :*

  3. te sustin si ma bucur ca vei reusi daca si sotul meu sar lasa ce bine Ar fi dar ptr ca sa ingrasat dupa 2 luni de cand sa lasat sia reluat ritmul si numi place deloc -incerc sa l ajut dar zice mereu nu azi ,maine ,nu maine saptamana vitoare si nustiu daca vom reusi – imi place machiajul tau e simplu dar ordonat -vreau sa invat sii eu tainele si arta machiajului ,asa ca voi fi cu ochi pe blogul tau ,pup .

  4. Si eu imi propun de ceva vreme sa ma las, neaparat trebuie sa ma ambitionez. Stiu ca e greu, m-am mai lasat de 3 ori inainte, pe perioade de 4-6 luni, asa ca te inteleg si te admir enorm. Tine-te tare si nu ceda, o sa fie din ce in ce mai bine.

  5. Arati asa de bine!!! Daca este chiar poza ta reala, nu am crezut ca ai decat vreo 16 ani;iti dau un sfat foarte util:
    tu te-ai nascut om liber din toate punctele de vedere si este pacat sa decii sclavul unor lucruri precum “tigari”si altele.Fii cu adevarat libera!!!

  6. Felicitari pentru initiativa de a te lasa de fumat, este o decizie foarte buna. Te sustin si iti tin pumnii! Bafta!.
    Sa ai o zi minunata!
    Cu drag, Victoria.

  7. Va multumesc din suflet! Aici mi-am gasit multe prietene si multi oameni valorosi, cu principii si cu sensibilitate si e cea mai mare multumire. Astazi am o saptamana de cand n-am mai fumat! Eu, care muream si faceam crize de nervi dupa trei-patru ore fara fum inhalat.
    Va multumesc pentru ca-mi sunteti alaturi, la modul cel mai sincer! :*

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.