Rareori mi-a fost atât de greu să încep să scriu un articol pe blog. De fapt, nici nu-mi amintesc să mi se fi întâmplat vreodată. Și asta pentru că mi se pare că, orice aș spune, ar fi insuficient pentru a descrie exact cum au stat lucrurile în locul numit Artist Salon & Academy.
Dar promit să încerc să vă povestesc cât pot eu de bine și, ca întotdeauna, cu maximă sinceritate. Sunt atât de puține locurile în care întâlnești asemenea oameni, asemenea energie pozitivă, încât ar fi mare păcat să nu vă spun și vouă despre el.
Artist Salon & Academy e, aparent, “doar” un salon. Un salon ca oricare altul, situat pe o stradă din București, Bd. Iancu de Hunedoara, la numărul 42A. Un salon frumușel, e drept, pe dinafară, dar haideți să recunoaștem, sunt multe locuri de acest fel în Capitală.
Eu am ajuns acolo la invitația celor de la PR și mă dusesem mai mult cu gândul de a vedea locul, eventual de a beneficia de un spălat și un tratament de păr. Cel mult. Chiar am și refuzat la telefon, când m-au sunat să mă întrebe dacă nu aș vrea o schimbare de look.
E drept, aveam și un motiv întemeiat: la finele aceleiași săptămâni, ar fi trebuit să merg la un alt salon și plănuisem să mă las pe mâna celor de acolo. Invitația de la Artist Salon venind mai târziu, am zis că nu schimb mare lucru la părul meu, dar că aș vrea să văd cum e locul așa, ca atmosferă generală. Zis și făcut.
Odată ajunsă acolo, s-a schimbat tot. Am pășit într-un spațiu foarte frumos decorat, în care m-am simțit, încă din prima clipă, foarte confortabil. Sunt unele saloane care, oricât de bine ar arăta, tot te simți stingheră acolo. Ei bine, aici e totul atât de good vibes only… Mi-a fost prezentată Academia, un spațiu generos și impecabil pus la punct cu aparatură și tot ceea ce e necesar pentru viitorii hairstyliști, dar și pentru make-up artiști.
Așadar, dacă sunteți în căutare de cursuri de hairstyling sau de machiaj, Artist Salon & Academy e o opțiune excelentă, în opinia mea. Salonul îi aparține cunoscutului și premiatului Lucian Busuioc, așa că nu are sens să mai spun că vei învăța de la cei mai buni. Au chiar și cursuri de automachiaj, asta dacă ești ca mine și dunga de tuș nu-ți iese niciodată cum trebuie :P
Dar să revin. Cred că vibrația aia bună a fost și unul dintre principalele motive pentru care m-am sucit și, după ce am stat de vorbă cu unul dintre stiliști, am hotărât să mă las pe mâna lor. Am vorbit inițial cu o domnișoară, apoi m-a preluat la o scurtă discuție Florian, care mi-a sugerat exact ce aș avea nevoie: șuvițele mele portocalii ar fi trebuit colorate în nuanțe mai reci, care să mă prindă mai bine. Ceea ce s-a și întâmplat.
M-a vopsit Valentina, o tipă super de treabă și foarte pricepută, care a avut grijă să mă întrebe constant dacă sunt bine, dacă îmi trebuie ceva. La Artist Salon & Studio, se folosesc produse Wella Professional și aparatură ghd, așa că am putut să văd la treabă și noua gamă Wella Fusion, care asigură cu 95% mai multă elasticitate părului și care are la bază formula inovatoare, Fusion Silksteel, inspirată de una dintre cele mai puternice fibre din lume, pânza de păianjen.
Vopseaua a fost Wella Illuminia, sper să zic bine, și știu că au fost combinate două nuanțe, care au fost aplicate într-un anumit fel pentru a obține rezultatul final. Nu știu să vă explic în detaliu, nu am cunoștințele de specialitate, însă dacă vă doriți o schimbare, cel mai bine e să vă faceți o programare, să mergeți la Artist Salon & Academy și să stați de vorbă cu specialiștii de acolo. Cu siguranță o să plecați încântate de rezultat.
Cât despre ghd, ce să vă mai zic altceva decât că am o listă mare de produse de la ei pe care mi le doresc? Am fost coafată, după vopsire, cu placa de păr ghd și e o minunăție, iar pentru acasă am primit un uscător de păr de care sunt in loooove.
Aceasta a fost, pe scurt, experiența mea la Artist Salon & Academy, un loc mi-nu-nat, în care voi reveni cu siguranță. Vă las cu câteva fotografii post-transformare. Trebuie să vă mai spun că părul meu se simte incredibil, e hidratat, arată mult mai sănătos și nu mă mai satur privindu-l :)
Să aveți cel mai frumos sfârșit de săptămână!