Acum mai bine de două luni, mi-am achiziționat un voucher cu trei sedințe de masaj anticelulitic, în schimbul a 35 lei. Destul de convenabil, mai ales că, în general, prețul unei singure sedințe de acest fel se învârte pe la 35 de lei. Cred că era al treilea voucher pe care îl achziționam şi primul pentre servicii de întreținere & frumusețe.
Înainte de a-l plăti online, am dat o căutare rapidă după Essence Salon, ca să mă asigur că locul cu pricina nu e foarte departe şi că nu mă trezesc prin cine ştie ce dugheană, despre care s-ar mai fi şi scris.
Nici vorbă de aşa ceva. Essence Salon se află undeva în zona Piața Romană, într-o vilă destul de reuşită. Cu voucherul respectiv, am putut beneficia de trei şedințe de masaj anticelulitic, a câte 40 minute fiecare, cu condiția ca acestea să se desfăşoare până la ora 17.00.
Regula locului: fără reprogramări
Din cele trei sedințe, eu am fost doar la două pentru că, din păcate, regula Essence Salon este că, odată programată sedința, dacă nu mai poți ajunge, nu se mai poate reprograma şi se pierde, chiar dacă suni cu o săptămânâ înainte. Fireşte, la a treia sedință, inevitabilul s-a produs şi nu am putut ajunge şi, ca urmare a regulii, nici nu am putut programa.
Nu vreau sa vorbesc despre aptitudinile maseurilor – o doamnă şi un domn, deoarece nu mă pricep, nu-s vreo specialistă. În calitate de consumator, m-am simțit confortabil, atât cu doamna, cât şi cu domnul, chiar dacă nu mi-a zis nimeni înainte că sunt programată la un bărbat. Dincolo de acest mic detaliu, peste care am trecut cu uşurință, pentru că nu-s pudică (şi pentru că eram epilată, pfiiiu :P), domnul maseur chiar mi-a făcut nişte recomandări de viață sănătoasă şi, per total, din punct de vedere al masajului, experiența mea acolo a fost una plăcută.
La intrare, ca o floare
Ce m-a deranjat cumplit a fost altceva: atitudinea recepționerei. Nu aş fi deschis subiectul, însă tot mai mult, în ultima vreme, observ că, dacă personalul – fie el din saloane de coafură, bănci sau magazine – a mai lucrat puțintel la partea de relații cu clienții şi parcă, parcă lucrurile stau ceva mai bine, cu recepționerele cu care am avut de-a face lately, e ceva ciudat.
A durat 15 minute până când am fost băgată în seamă, mi-a încurat orele de programare (la cea de-a doua programare), tonul pe care l-a folosit n-a fost deloc unul la care te-ai aştepta să te întâmpine într-un salon de acest fel. Să ne înțelegem: nu-mi doresc să curgă lapte şi miere, când păşesc într-un loc de felul ăsta, dar un minim de amabilitate zău că-i importantă pentru bunul mers al unei afaceri menite să-i înfrumusețeze şi să-i facă pe clienți să se simtă bine.
Când “sociabil” ar trebui să fie în fişa postului
Am vorbit frumos, am zâmbit, am încercat aproape orice ca să o văd pe doamna cu pricina mai luminoasă un pic. N-a mers. Nici prima, nici a doua oară. Şi pot înțelege, că şi eu sunt, poate prea des, ursuză. Pot înțelege zilele proaste, nu-i problemă.
Am zis că e o problemă cu mine, poate nu mă place, nu-i nimic. Dar când, în timp ce aşteptam să intru la masaj, s-a răstit din senin la una dintre doamnele ce aşteptau în lobby, n-am mai înțeles nimic.
Întrebarea mea este: oare la angajarea într-un astfel de loc, nu e sau n-ar trebui să fie imperativ criteriul “sociabil”?
În fine, ca o concluzie, Essence Salon e un loc bun, dacă vrei un masaj bun. M-am simțit bine cu maseurii, am avut ce discuta, am primit informații interesante despre masaj şi despre viața sănătoasă.
Aşadar, dacă puteți trece peste zilele proaste ale doamnei de la recepție, Essence Salon e un loc în regulă. Totuşi, pentru că o parte din prețul serviciului intră şi în buzunarul recepionerei, aş prefera un loc unde aceasta din urmă e ceva mai drăguță.
Kisses, hugs şi puțin mai multă amabilitate, că un zâmbet poate schimba lumea!
20 comentarii