Drops of Future sau cum arată viitorul în hairstyling, în viziunea Londa Professional

Ați auzit de strobing, nu? Dar de hair strobing? Dap, știu, până la evenimentul Drops of Future, organizat de Londa Professional, nici eu nu știam ce e acela.

Deci, ce e hair strobing?

E o noutate în colorarea părului, împrumutată din machiaj, care se focusează pe iluminarea trăsăturilor. Aceasta presupune aplicarea nuanțelor deschise în zona conturului feței, care de obicei captează razele soarelui. Distribuirea culorii se face ținând cont de tunsoare. Rezultatul este un contrast blând, dar vizibil între nuanțe, care accentuează trăsăturile și creează un look foarte proaspăt.

Acesta este, de asemenea, una dintre tendințele toamnă/iarnă, care au fost prezentate de Costantino de Tommaso, unul dintre cei patru directori globali ai Londa Professional și pe care l-am putut admira în acțiune pe scena evenimentului.

Drops of Future sau cum arată viitorul în hairstyling

Tot în cadrul evenimentului Drops of Future au fost prezentate colecțiile Queendom a Echipei Londa New Talent și Individual, semnată Londa Team România.

Colecția Queendom este despre femeia care nu uită niciodată să își poarte coroana invizibilă. Iese în evidență prin felul ei de a fi, de a se purta, de a trai. Își poartă hainele, părul și accesoriile astfel încât să o scoată în evidență.

Colecția Individual pune în evidență unicitatea fiecăruia dintre noi. Clasic sau modern, tradițional sau non-conformist, romantic sau avangardist, perfect neted sau extra-texturat, plin de culoare sau culoarea perfectă: câți hairsiliști, atâtea posibilități.

O altă sursă de inspirație a fost colecția #evolution semnată de Bogdan Mirică și echipa sa. Colecția #Evolution reintegrează ideea de țesătură împletită, care se regăsește ca simbol de bază în costumul tradițional.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.