Războiul vieții mele

Da, numele meu este Antonia şi-mi plac carbohidrații. Mult. Atât de mult, încât, în unele nopți, visez că mănânc paste carbonara (da, da, dintr-acelea cu şunculiță, deşi sunt vegetariană de mai bine de doi ani; eu zic că e de la paste, penne al dente, ca la italieni acasă…)

Atât de mult, încât mă întreb prea des cât de bune or fi cerealele Lion? Atât de mult, încât între mine şi un cupcake e un suspans mai ceva ca-ntr-un thriller beton. E o înfruntare pe viață şi pe… siluetă, ce să mai.

Da, am o slăbiciune, iar ea e mai mult sărată. Ultimii ani însă m-au învățat să îmi ascult corpul şi să nu-l privez de lucrurile de care are nevoie. Aşadar, îi dau carbohidrați cu porția, şi dintre cei buni. Am învățat că există CARBOHIDRAŢI BENEFICI şi CARBOHIDRAŢI NOCIVI.

Care sunt cei buni şi care sunt cei răi? Click pe graficul de mai jos, destul de simplu, dar pe care mi-am zis că trebuie să vi-l arăt, în caz că nu l-ați văzut deja, pentru că mi se pare foarte util.

good-carbs-bad-carbs

Deci, care sunt CARBOHIDRAŢII BUNI sau complecşiCerealele integrale, fructele şi legumele trec la cei buni. În schimb, pâinea albă, orezul alb, dulciurile şi patiseriile, cerealele îndulcite sunt în tabăra de care ar fi bine să stai la distanță, CARBOHIDRAŢII RĂI sau cei simpli.

fruits carbsCei buni conțin fibre multe, pe care organismul le absoarbe lent, astfel că nu riscăm ştiu eu ce dezechilibre ale zahărului în sânge.

TIP: Dacă un carbohidrat are mult zahăr şi puține fibre, încearcă să-l dai deoparte.

Fructele sunt, şi ele, carbohidrați simpli, dar nu şi răi. De ce? Pentru că, prin fibrele pe care le conțin, digestia are loc lent, iar nivelul de zahăr din sânge nu creşte brusc. Dacă vă mai amintiți, povesteam aici de ce evit CEL MAI MARE DUŞMAN DIN ALIMENTAŢIE.

carbs

Ia ceva timp, dar la mine, organismul s-a obişnuit cam într-o lună să consume varianta sănătoasă în locul celei rele. Şi da, nu aş renunța la carbohidrații mei buni, care-mi dau energie.

Aşadar, se poate. Voi aveți vreo plăcere vinovată, care ia forma unor carbohidrați? E dulce, e sărată? Care e relația voastră cu carbohidrații?

Sursa foto 1, 2, 3, cover

7 comentarii

  1. REA REA REA..pentru mine :( Incerc sa mananc fructe, dar parca nu imi satisfac pofta de dulce ca si o prajitura. Ma lupt cu asta in fiecare zi, uneori rezist, alteori cedez.

  2. Si mie imi plac carbohidratii iar fara dulciuri nu rezist. Cat am tinut dukan plangeam- la propriu dupa ele. Eu nu as putea sa ma privez si de astea, as aduna prea multe frustari. Si consum din toti carbohidratii rai si foarte putin din cei buni. Este greu sa ai un echilibru in ziua de ai, pe orice plan ar fi el, dar vorbesc din punctul meu de vedere mai ales pentru ca am o viata haotica, in care nu reusesc sa fac ordine.
    Sincer am tot respectul pentru tine din punct de vedere al modului sanatos de viata pe care il ai. Ai o vointa de fier pentru care te apreciez foarte mult- iti urmaresc blogul si stiu ce spun. Bravo!

    • Of, da, cu dulciurile înțeleg că e cel mai greu. Acum, nu m-am omorât niciodată după ele; între o pizza sau nişte chips-uri şi un tort de cioco, aleg sărăturile oricând : Dar să ştii că e şi l-am şi scos din sistem. Ştii, cu cât consumi zahăr rafinat, cu atât organizmul îți cere mai mult. Eu mi-am scos şi gustul şi nevoia din sistem, iar acum, când mă mai apucă, ori iau bucățele extrem de mici din dulcele respectiv, ori mă duc către dulciuri Dukan (au bezele bune şi cremă de ciocolată).

  3. De multe ori incerc sa ii aleg pe cei buni, insa mai scap si in cealalta tabara.Norocul meu, ca nu se vad excesele, deocamdata.Renunt fara probleme la paine si orez, grasimi si paste, insa dulciurile nu as putea sa le las vreodata.

    • Mie de paste mi-e poftă, oh, ce poftă :) Dar mă abțin. Cu dulciurile, n-am o problemă, mă apucă rar, am perioade când simt nevoia de o doză constantă de ceva dulce, dar poate fi şi doar un pliculeț de îndulcitor stevia, nu trebuie să fie o prjitură sau ceva hipercaloric.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.