Ei, bine, cum necum, mi-am cumpărat ghete. Caut o pereche de Chelsea boots negre de mai bine de un an și jumătate. Când găsesc ghetele, sunt prea scumpe. Când le găsesc la un preț acceptabil (aferent zăpezilor din București și sării care acoperă asfaltul capitalei mai ceva ca neaua), numărul meu e epuizat. Așa că, mi-am luat gândul. Azi dimineață, am aterizat pe site-ul Zara și, dacă în privința hainelor am reușit să scap cu cardul nevătămat, la capitolul încălțări să nu-mi cereți imposibilul.
Mie-mi place animal print-ul, cred că pus într-o combinație cu cap arată foarte bine. Și îmi plac, în special, ghetele fără toc, în care să pot alerga nestingherită, cât e ziua de lungă. Am găsit cele mai ghete animal print și, cum nu ne despărțeau decât câteva clicuri, am zis să nu las un detaliu minor să stirce karma. Așa că, în câteva zile, le voi primi frumos, în cutiuță, expediate tocmai din España :)
Și uite așa mi-am cumpărat eu vara ghete. Nu că ar fi prima dată, ba chiar mi se pare un obicei sănătos. Mi-am mai luat câte ceva de la reduceri, dar nu online și, oricum, chestii basic, de care aveam nevoie.
Voi ați profitat cumva de reduceri, ați cumpărat ceva sau ați pus ochii pe ceva? Eu mărturisesc că mi-a rămas gândul la un tricou de la Pull & Bear, unul simplu, cu Metallica. It was loooove, dar am ales cu cap, căci aveam nevoie de două tricouri uni :)
Kisses and hugs, dragilor! Și spor la cumpărături ;)
Sursa foto deschidere © Shutterstock
1 comentariu