Cum îți menții greutatea când nu poți face sport, iar tentațiile culinare sunt fără număr?

Ieri seară, am revenit din călătoria ce a durat o săptămână și în care m-am plimbat prin Bruxelles, Paris, Bruges, Liege. Vorbeam cu Andreea (sigur îi citiți jurnalul de dietă) și îi spuneam că, din ultima săptămână, în ultimele trei zile nu am putut face mișcare.

Când alergatul iese din discuție

În Bruxelles a fost mult prea frig pentru a putea alerga și, în plus, îmi uitasem și mănușile de alergat, pentru că marea mea problemă când alerg e că-mi îngheață teribil, până la tumefiere, buricele degetelor. Dar alergasem chiar în vinerea în care am plecat, așa că a fost în regulă.

Da, spune “prea frig” cea care, iarna trecută, alerga la câteva grade cu minus. Problema cu Bruxellesul e că e multă umezeală care, combinată cu un vânt, face o treabă de toată frumusețea.

Parisul mi-a permis să-l descopăr și într-o sesiune de jogging de 11 kilometri, deși era friguț, vreo 5 grade, cred, nu bătea vântul și a fost în regulă. Ca regulă personală, fac mișcare cât de des pot, zilnic chiar, iar atunci când am perioade mai aglomerate, încerc să nu las să treacă două zile fără pic de mișcare (prin mișcare zic cel puțin 35 minute de mișcare, de antrenament cardio).

Ei, în ultimele trei zile, nu am avut cum să alerg din pricina frigului și nici spațiu pentru aerobic n-am avut. Așa că mi-am asumat sevrajul și am acceptat trei zile fără mișcare. Oricum, am mers zeci de kilometri, așa că nu se cheamă că am fost chiar couch potato.

Când tentațiile culinare sunt pretutindeni

Firește că, în patria ciocolatei, a berii, a gaufrelor, nu puteam sta chiar departe de tentații. Nu, nu m-am înfruptat, dar am mai gustat și eu câte ceva. Marele meu noroc e că nu mă omor cu dulcele, iar la capitolul sărat, nici Belgia, nici Parisul nu au tentații prea mari.

colaj-food
Câteva dintre tentațiile culinare de prin Franța ș Belgia: cicolata Galler, creveți pe plită, creveți marinați la Chez Clement, berea Orval, bombonanele Fruit-Tella, baby carrots la pungă

Așadar, în ciuda faptului că nu am putut face câtă mișcare obișnuiesc, că am mai ciugulit și din alimentele de care nu prea mă ating în restul timpului, cântarul a arătat chiar ceva mai puțin decât la plecare.

E drept, am mâncat zilnic cele cinci porții de legume și fructe, în special mere și salată verde. Multe mere și multă salată verde. Și e o regulă de aur pentru oricine vrea să rămână sănătos.

Se mai întâmplă și surprize plăcute

Firește, faptul că am mai ciugulit câte ceva și cântarul mi-a rămas prieten nu poate decât să mă bucure, însă în ciuda plimbărilor și de câte opt ore (cu pauze de câte o cafea sau vin fiert), am resimțit lipsa sportului la nivel psihic.

Pentru a nu știu câta oară, am înțeles că sportul e o mare bucată din mine, iar fără ea sunt incompletă. Nu mă mai cramponez de mult de un număr pe un display din baie. Dacă aș fi făcut-o vreodată, atunci pe vremea când făceam sport zilnic și continuam să mă îngraș, m-aș fi oprit negreșit.

Firește că prima grijă, când am aterizat, a fost să sun să văd ce e cu abonamentul meu la aerobic. Yup, I’m nuts, told ya! :)

O să vă mai povestesc pe ici, pe colo, despre experiența călătoriei. N-am mai fost plecată de multă vreme și, pe alocuri, am fost ca un copil față-n față cu mici bucurii. Am făcut foarte puțin shopping, în sensul că, lăsînd deoparte sesiunea de la PRIMARK, din Liege, doar Sephora de pe Champs Elysees și Apple Store-ul m-au convins să le calc pragul. N-am vrut să las cumpărăturile să-mi răpească prea mult din timpul petrecut în Paris. Cu toate astea, în magazinele cu pricina m-am ales cu câteva chestiuțe fine :)

Și da, moderația, echilibrul, ele sunt sfinte și atâta timp cât le păstrăm, și corpul nostru rămâne în echilibru.

Mi-a fost dor de voi și mă bucur că am revenit.

Kisses and hugs!

12 comentarii

  1. te admir, da’ stii deja asta ;)

  2. Observ ca esti foarte ambitioasa si asta imi place! :)

  3. Inseamna ca eu care mananc dulciuri in ultimul timp zilnic si am patratele pe abdomen sunt o norocoasa? Eu zic ca nu, dar ca ajuta antrenamentul cu greutati.

    • e minunat și ăla, și eu pun masă destul de repede, dar dacă nu fac cardio, sau greutăți pe cardio, nope, nu funcționește… Da, I sooo envy you, cu ciocolata și pătrățelele… Norocoaso!

  4. Multumesc frumos, doamna, pentru mentionare! Apropo, ciocolata aia a fost una dintre cele mai bune mancate de mine vreodata!
    Pup

    • Cu drag, sunt fană a articolelor tale, în general, dar alea cu dieta și sportul sunt preferatele mele și mereu pândesc să văd ce mai scrii despre. Mă bucur mult că ți-a plăcut, pup și săptămână frumoasă tare :*

  5. Mi-a placut expresia: un număr pe un display din baie.
    Ma bucur pentru tine ca ai putut sa faci o iesire de genul asta si sper ca ne arati si noua “chestiile finute” pe care le-ai luat.Pupici!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.