Am gândul departe, către zile de luni începute cu profesori minunați, către motani portocalii pe care i-am pierdut, către umbrele rupte de ploaie, într-o Londră ploioasă, dar caldă.

E minunat să amesteci un malagueño adevărat cu niște muzici românești, să știi că, într-o zi cu soare – cum altfel, în Spania, o să te plimbi pe Malagueta și o să poți sta de vorbă cu el. Cu el sau cu bătrâneii aceia în vârstă, demni, curați, numai un zâmbet…

Îmi amintesc și acum de doamna aceea, care, pentru că ne-a văzut pe mine și pe mama cu harta în mână, s-a oprit să ne îndrume. Și pentru dumneaei am ales un nou drum, chiar dacă foarte mulți se întreabă cum mai pot. Pentru dumneaei, pentru băiatul de la chioșcul cu înghețată, pentru chelnerița de la terasa cu marisco, pentrul vânzătorul de “colbiragua” (cola, bere, apă :))), pentru românca demnă, ce îngrijea de un domn spaniol cu atâta demnitate, pentru recepționistul de la Hotel Actual. Pentru Antoni Gaudí și pentru universul magic în care m-a purtat, în care am plutit și am visat, pentru asfaltul ăla atât de curat că-ți venea să-l iei în brațe. Pentru măturătorul acela, cel mai fericit dintre toți oamenii, dintotdeauna, dintre toți cei pe care i-am văzut și i-am cunoscut. Pentru domnul care mi-a oferit o umbrelă, că ploua. Pentru ploaie, că e veselă și mă ajută să mă concentrez.

Pentru lucrurile incredibile, care ne schimbă viața. Unele nu se întâmplă, poate chiar aici e magia. Dar se simt. Și asta e tot. Aș mai zice multe, dar mi-e că zic prea multe :)

Un strop din lumea mea. De acum, de acum trei ani, de peste ani. Serviți cu un vin alb, sec.

Seară frumoasă. Fiți iubiți!

El…