Cinci motive pentru care nu mi-am mai pus extensii de gene fir cu fir

Cinci motive pentru care nu mi-am mai pus extensii de gene fir cu fir

Undeva prin octombrie mă duceam să îmi pun extensii de gene fir cu fir, 2D; chiar dacă am fost mulțumită de rezultat, nu m-am întors la retuș. Iată cinci motive pentru care nu am făcut-o:

  1. Rezultatul nu mi se pare wow. Deși rezultatul e unul destul de plăcut, nu mi se pare chiar wow în ceea ce mă privește. Am ochii destul de mari, iar privirea a fost mereu unul dintre punctele mele forte, fără să fie nevoie să apelez la extensii de gene sau la gene false. În plus, mi-ar fi plăcut mai mult gene care să alungească optic, nu să dea senzația de ochi care “cade”, de privire “căzută”, din pricina poziționării genelor din colțul exterior al ochilor.
  2. I love mascara and I cannot lie. Am prea multe mascara și îmi place să le folosesc. Îmi place să încerc mascara noi și cum am destule pe care vreau să le folosesc, și începute și sigilate, iar genele fir cu fir nu îmi permit acest lucru, le aleg pe primele.
  3. Momentul în care încep să cadă… Culmea, însă acesta e pentru mine și momentul în care începe să-mi placă felul în care arată extensiile de gene fir cu fir în cazul meu. Nu știu, cred că e vorba despre faptul că nu mai sunt așa de… aliniate, că încep să apară spații goale și să pară o idee mai rare decât imediat după aplicare, iar mie asta îmi place. Totuși, înțeleg și că nu e nici un vis pentru cele care pun astfel de gene să-și lase clientele să plece cu spații goale, așa că nu e o soluție.
  4. Starea genelor naturale. Genele mele ies un pic cam “zdruncinate” din treaba asta. Acum, să ne înțelegem: am avut de două ori astfel de extensii de gene și în ambele cazuri am rămas cu gene, a fost în regulă. Prima dată a fost mult mai bine decât a doua (a doua oara nu am mers în același loc), iar acum am recurs la un tratament cu uleiuri (ricin, argan și migdale dulci), pe care îl aplic în fiecare seară, pentru regenerare.
  5. Timp, bani and all that stuff. Sunt mai rău decât un copil, când vine vorba de stat la astfel de treburi. În afară de unghiile cu gel, unde am răbdare pentru că îmi place mereu ce iese și pentru că am o reală nevoie, mai greu mă ții potolită pe un scaun, bașca să mă mai și faci să merg o dată pe lună acolo. Așa că, dincolo de buget, pe care, sincer, prefer să-l folosesc pentru altceva, e vorba și de timp.

Știu că extensiile de gene reprezintă un serviciu la care apelează multe dintre voi, însă pentru mine nu e chiar ce-mi doresc. Cred că aș prefera să revin la purtatul lentilelor de contact colorate sau să apelez la alte servicii de beauty, decât la extensiile de gene. Dar aceasta este doar o chestiune de gust și de preferințe.

Voi ați apelat la extensii de gene? V-a plăcut și ați continuat să mergeți sau a fost one time only?

2 comentarii

  1. Eu nu mi-am pus din principiu, am niste gene naturale ok, daca ma dau cu rimel deseori sunt intrebata daca sunt naturale genele mele. Plus ca am citit atatea recenzii, incat n-as risca sa imi stric genele naturale pentru un moft de-o luna. xo

  2. Nu ma tentează, poate doar pentru vreo ocazie deosebita mi-as pune. Prefer sa folosesc rimel :)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.