1. Bucureștiul celebrează 555 de ani de existență și, fie că ne place sau nu că trăim în el, evenimentele care marchează onorabila vârstă sună interesant. Bătaia cu flori sau mega proiecția 3D de pe Casa Poporului sunt două la care cred că merită să ajungi. Programul complet îl găsești aici.
2. Pentru că toamna vine cu belșug, dă o raită printr-o piață. Eu sunt fericită că am lângă mine Piața Obor, iar în ultimul an am trecut des pe acolo. Îmi place să mă plimb pintre tarabele cu fructe și legume proaspete, să cumpăr tot felul de bunătăți sănătoase.
3. Tot în acest weekend se întâmplă Noaptea Albă a Creatorilor și Designerilor de Produs, sâmbătă, la Institutul Francez, între 19.00 și 04.00, unde vor fi expuse peste 170 de produse unicat made in Ro, dar și inTrends Fair, un târg de design vestimentar și accesorii handmade, în Club Bound, din Centrul Vechi, pe Strada Smârdan nr. 30. Intrarea e liberă. Dacă n-ai chef de ieșit din casă, ai putea să scanezi un pic dulapurile, că tot se apropie momentul în care hainele pentru vreme caldă trec pe rafturile din spate. Petrece puțin timp aranjându-le, dând la o parte ce crezi că nu vei purta, în această toamnă-iarnă.
4. A lil’ shopping never killed nobody, nu? :) Dacă piața, cu bunătățile ei, nu-ți face cu ochiul, dă o raită prin magazine. Mai toate au acum colecțiile de toamnă-iarnă 2014 și sigur vei găsi cel puțin un articol care să te ajute să fii în trend, toamna asta.
5. Citește o carte bună. Oricât de prost ar ieși weekendul ăsta (sper să nu fie cumva așa), o carte bună îl salvează. Eu citesc acum Muzică pentru cameleoni, a lui Truman Capote, Jurnalul unui bătrân nebun al lui Junichiro Tanizaki și Bufnița oarbă, a lui Sadegh Hedayat. Diferite toate și frumoase. Săptămâna trecută, am mai luat de la bibliotecă și Împăratul Portugaliei, scris de Selma Lagerlof și Șobolanul, al lui Andrzej Zaniewski.
Ah, și încă o idee: în 22 septembrie, în Europa, se celebrează Ziua Mondială a Mobilității. N-ar fi rău să faci puțină mișcare sau măcar să lași mașina acasă. :)
Kisses and hugs! Să aveți cel mai frumos weekend!
Sursa foto: cover, 1, 2 & 4 © Shutterstock