Repede, repede, se duce și luna ianuarie, iar eu visez la primăvară, deşi ăsta e primul an în care chiar m-am înpăcat și cu frigul, și cu ninsoarea, le-am tolerat, nu m-au mai enervat. Nici măcar când n-am mai putut ieși la alergat. E clar, îmbătrânesc :)) Sau mă înțelepțesc? Nu, deci îmbătrânesc. :D
Dar să revin. Eu am o mulțime de treburi de făcut weekendul ăsta, habar n-am ce fac mai întâi, dar oi vedea eu. În oraș se întâmplă lucruri, prin magazine la fel, pe lista de chestii pe care aș vrea să le fac în timpul liber eu tot adaug, așa că iată cinci sugestii pentru acest weekend.
1. Săptămâna aceasta au avut premiera mai multe filme, eu nu am reușit să ajung la evenimentul de lansare Big Hero 6 și îmi pare tare rău. Aș vrea mult să văd animația și sper să reușesc curând.
2. Din 15 ianuarie, dacă nu mă înșală memoria, începe valul doi de reduceri prin magazine. N-am buget, n-am nici timp, dar din experiența altor ani, e unul dintre cele mai bune moment pentru shopping de calitate, la prețuri mici, prin mai toate magazinele.
La Douglas, de exemplu, până în 1 februarie, are loc Beauty Sale, iar reducerile sunt semnificative.
3. Nu știu despre voi, dar mie-mi place LANA mult, iar până pe 30 ianuarie, la Galateca, găsești prima vitrină în care poți sä îți faci un selfie românesc. V-am făcut curioși? Aici sunt toate detaliile.
4. Dacă sunteți printre cei cărora le place Bucureștiul, atunci duminica aceasta poți să faci un tur interesant de aproximativ 3 ore, care include peste 20 de obiective și nenumărate povești mai mult sau mai puțin știute. Mai multe puteți afla aici.
5. Întotdeauna, începuturile de an mi s-au părut încă un moment bun să începem ceva nou, ceva ce ne-am dorit dintotdeauna să facem. Să învățăm o limbă străină, să luăm lecții de tango argentinian, să învățăm să ne dăm cu placa sau să coasem macrameuri, nu știu, orice ne face fericiți și ne motivează.
Așa că cea de-a cincea sugestie e, mai degrabă, un îndemn. Cumva, și eu am făcut asta, la jumătatea anului trecut, și nu pot decât să mă bucur că am mers pe un drum pe care trebuia să-l fi parcurs în urmă cu niște ani. Dar niciodată nu e prea târziu, nu?
Weekend de vis, cu tot ce vă doriți!