Ceaiul verde dăunează sănătății?

Eu am pățit-o cu ceaiul verde, care, contrar virtuților pe care le-ar avea, mie mi-a făcut rău. Dar un rău din acelea de-l simțeam de cum ajungea în stomac. Acum două ierni, când au debutat problemele mele de ten, i-am dat credit pentru efectele benefice pe care ştiam că le are asupra organismului, în general, dar şi asupra tenului.

La fel cum am dat credit şi altor tipuri de ceai. Din păcate, doar cu gustul celui verde am putut să țin o cură mai îndelungată. Beam cam trei-patru căni pe zi, neîndulcit, pentru că nu îndulcesc nimic, în general. Şi-mi făcea rău: greață, o stare generală proastă şi nu exagerez dacă spun că nu doar că n-a făcut bine tenului, dar mi-a agravat problemele. Cum l-am oprit, cum toate problemele (mai puțin cea cu tenul, despre care tot zic că o să povestesc pe larg) au dispărut.

Am mai avut o tentativă, nişte luni mai târziu. Am încercat mărci diferite, am consumat doar două căni pe zi. Ei bine, starea proastă a revenit şi, până n-am renunțat la a-l consuma, nu a dispărut.

Azi, căutînd cu totul alte informații, dau peste un articol mai vechi din România Liberă:

În cadrul celui mai recent experiment, mai multor şoareci de diferite mărimi li s-a dat extract de ceai verde, în diferite concentrații. Chiar dacă şoarecii obezi au reuşit să slăbească grație extractului, o analiză atentă a oaselor lor a arătat că numărul mineralelor scăzuse mai ales în cazul oaselor mari, ale picioarelor, şi în cazul vertebrelor lombare, după cum se menționează în studiul apărut în Jurnalul de Nutriție, citat de HealthDay.

Mda. Cât despre treaba cu “ceaiul verde slăbeşte“, vă zic atât: doar ştiți că sunt foarte atentă la ce şi cât mănânc. Nu, în perioadele în care l-am consumat, ceaiul verde nu a avut acest efect asupra mea.

Voi ce ziceți, ce părere aveți? Eu am ajuns să fug de el… O cană cu cafea dimineața, apă foarte multă, când pot şi cât de des pot (mai puțin atunci când sunt pe drumuri) şi vin. În rest, nu am nevoie de nimic altceva şi nu cred că m-aş simți bine altfel.

Voi la ce lichide nu renunțați şi ce bine vă fac?

10 comentarii

  1. Dupa cum stii ceaiul verde contine teina, echivalentul cofeinei. Cred ca 4 cani pe zi de ceai verde e cam mult, mai ales pe o perioada indelungata si mai ales daca il conumai seara. Eu nu beau cafea dar sunt mare bautoare de ceaiuri, printre care si verde. Am patit-o si eu o data cu ceaiul negru. Efectiv mi s-a facut rau si am stiut ca e de la ceai. O perioada dupa, nu mi-am mai dorit sa beau deloc, dupa care am revenit dar fara ceai negru, ceai verde doar in prima parte a zilei si nu mai mult de doua cani. Spre seara beau roibos sau o infuzie de fructe/plante fara teina. Nimic nu e bun in exces. Dupa ce mi-a fost rau am inceput si eu sa caut pe net si chiar am gasit multe articole despre efectele nocive ale ceaiului. Eu am inceput sa beau ceaiuri ca substitut pentru apa. Daca nu ar fi ele, as bea foarte putina apa.

  2. Am avut si eu o astfel de incercare: pentru nenumaratele beneficii, pentru a lupta cu celulita, bla-bla.Imi primul rand nu imi place gustul si am avut zile cand ma simteam rau, vlaguita si cu un gust amar de ziceai ca am baut pelin.Deci, pas ceai verde, oricum eu nu pot bea ceaiuri de nici un fel, mi se par o zeama lunga si colorata, fara gust.Mi-as dori sa gasesc un sortiment care sa imi palca, mai ales ca vine iarna si simti nevoia de a bea ceva cald.

    • Da, cunosc exact senzația :)) Bine, ți-l poți prepara mai slab, dar nu cred că e vreo mare diferență, în ceea ce priveşte gustul. Eu cred că, dacă nu-ți plac, n-are sens să te fortezi. Mai bine încerci cu un un pahar cu apă caldă cu lămâie, are nenumărate beneficii pentru organism.

  3. Nu imi place gustul ceaiului verde asa ca nu il beau deloc. ( Consider ca atata timp cat sunt sanatoasa nu are rost sa ma chinui sa ingerez lichide care nu imi fac placere. ) Ceaiul negru imi place si beau cate o cana duminica la micul dejun, mai ales iarna. In rest imi place foarte mult “ceaiul” de tei si cel de macese. Si ceaiul de menta. De fapt cred ca acestea se numes “infuzii” dar s-a impamantenit termenul de “ceai”.
    Si, bineinteles , imi place cafeaua. Neagra si cu putin zahar, dimineata, fara sa ma grabesc. Nu fac exces de cafea si nu am observat sa imi faca rau, de ce mi-ar face? , doar e un aliment natural :)

    • Să stii că eu am redescoperit gustul ceaiului de tei din copilărie şi chiar e cel pe care-l beau cu plăcere. Cu cel negru nu mă împac deloc, iar în rarele dăți când aleg ceai în oraş, mă îndrept către cel de fructe de pădure. Altfel, da, cafeaua, pe care abia în ultima vreme m-am disciplinat să o beau ponderat, că aş putea consuma fără oprire. M-am învățat la o cană, cu puțin lapte, fără zahăr. Cică, oricum, în cantitatea asta, face bine.

  4. Apa este cel mai bun lichid. Ceaiul preparat din plante medicinale reprezinta unul din lichidile la care nu as renunta niciodata. Compotul preparat in casa iarasi este foarte bun.

    • Apă beau cu nemiluita, iar dacă uit cumva, într-o zi, nu-i chiar bine. În general, beau cam 2,5 litri apă. Compot nu prea bea, pentru că nu prea îmi plac băuturile îndulcite, iar cu îndulcitor mi se pare că s-ar duce toate proprietățile nutritive

  5. Eu il mai beam pentru presupusul efect revigorant, dar ma alegeam doar cu dureri de stomac… :(

    • Şi eu aveam o oarecare enzație de stomac care doare. Nu supărătoare, e drept, dar eu am un istoric, pe la 14 nai, cu o afecțiune a stomacului şi dintotdeauna reacționează rapid, când ceva nu e în regulă.

  6. Buna. Eu cand beau ceai verde imi vine rau instantaneu. O stare de voma, de lesin, de rau general. Prima data nu am favut legatura cu ceaiul, mai apoi cand am baut din nou si am patit la fel am inteles ca nu e pentru mine.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.