Cărțile de colorat pentru adulți par să fi ocupat cu ușurință o poziție privilegiată pe lista de hobbyuri a omului modern. Dacă, la început, m-am întrebat de unde toată această nevoie de a petrece timp punând culoare în desene frumos elaborate, care mai de care mai ingenioase, lunile trecute am descoperit care e explicația.

Eu recunosc că mi s-a părut o tâmpenie. Apoi, am primit-o pe prima, Pădurea fermecată, sigur o știți. Am răsfoit-o puțintel și mi-am zis să încerc să colorez unul dintre detaliile care-mi plăcuseră. Când am ridicat ochii spre ceas, trecuseră două ore. Două ore în care am reușit ceea ce rareori reușesc și cu mari eforturi: să-mi golesc mintea de toate grijile și de tot stresul.

Trebuie să fiu sinceră până la capăt și să spun că mie mi se par utile nu atunci când ești pe relaxare și poți să faci orice altceva în lumea asta, ci atunci când e stresul mai mare. Eu îmi pregăteam licența și stăteam ore în șir cu dosul în scaun, ca să învăț sau ca să redactez lucrarea.

Culmea, chiar dacă, în general, sunt activă și îmi place să fac mișcare, cum în perioada aceea nu aveam decât pauze foarte puține și foarte scurte ce nu-mi permiteau să ies la sport, am preferat adeseori să îmi limpezesc rapid mintea făcând asta.

La fel de adevărat e că, de atunci încoace, nu am mai apelat la cărțile de colorat; în schimb, am citit extrem de mult. Am simțit nevoia să devorez, de-a dreptul, cărți de tot felul – de la cele de dezvoltare personală la cele de istorie, de la cărți în limba portugheză la povești nemuritoare.

Cărțile de colorat au rămas, cuminți, pe raftul bibliotecii, alături de creioanele colorate. Habar nu am dacă o să mai apelez la ele curând. Cert e că, în anumite perioade foarte solicitante, se pot dovedi o bună modalitate de a scăpa de stres, fie și doar pentru câteva minute.

în plus, cui nu-i face plăcere să se întoarcă, măcar cu gândul, în copilărie?