Cărțile de colorat pentru adulți par să fi ocupat cu uşurință o poziție privilegiată pe lista de hobbyuri a omului modern. Dacă, la început, m-am întrebat de unde toată această nevoie de a petrece timp punând culoare în desene frumos elaborate, care mai de care mai ingenioase, lunile trecute am descoperit care e explicația.

Eu recunosc că mi s-a părut o tâmpenie. Apoi, am primit-o pe prima, Pădurea fermecată, sigur o ştiți. Am răsfoit-o puțintel şi mi-am zis să încerc să colorez unul dintre detaliile care-mi plăcuseră. Când am ridicat ochii spre ceas, trecuseră două ore. Două ore în care am reuşit ceea ce rareori reuşesc şi cu mari eforturi: să-mi golesc mintea de toate grijile şi de tot stresul.

Trebuie să fiu sinceră până la capăt şi să spun că mie mi se par utile nu atunci când eşti pe relaxare şi poți să faci orice altceva în lumea asta, ci atunci când e stresul mai mare. Eu îmi pregăteam licența şi stăteam ore în şir cu dosul în scaun, ca să învăț sau ca să redactez lucrarea.

Culmea, chiar dacă, în general, sunt activă şi îmi place să fac mişcare, cum în perioada aceea nu aveam decât pauze foarte puține şi foarte scurte ce nu-mi permiteau să ies la sport, am preferat adeseori să îmi limpezesc rapid mintea făcând asta.

La fel de adevărat e că, de atunci încoace, nu am mai apelat la cărțile de colorat; în schimb, am citit extrem de mult. Am simțit nevoia să devorez, de-a dreptul, cărți de tot felul – de la cele de dezvoltare personală la cele de istorie, de la cărți în limba portugheză la poveşti nemuritoare.

Cărțile de colorat au rămas, cuminți, pe raftul bibliotecii, alături de creioanele colorate. Habar nu am dacă o să mai apelez la ele curând. Cert e că, în anumite perioade foarte solicitante, se pot dovedi o bună modalitate de a scăpa de stres, fie şi doar pentru câteva minute.

În plus, cui nu-i face plăcere să se întoarcă, măcar cu gândul, în copilărie?