Recunosc, scriu cu un oarecare ghem în stomac. N-am mai scris de mai bine de două luni. N-am mai citit de mai bine de două luni. De fapt, zilele ultimelor două luni au arătat aproape la fel. O rutină de la care am sperat că mă va repune pe picioare. Un refuz la a mă gândi cum sunt și episoade virulente în care gânditul ăsta a venit peste mine și m-am prăbușit. Nu, n-aș vrea să spun că m-am simițit singură, că mi-a fost crunt din foarte multe puncte de vedere. Cred că, atâta timp cât am două mâini și două picioare și un acoperiș deasupra patului, nu am voie să mă plâng. Nu am dreptul.

Lipsa timpului a însemnat și ceva mai puțină atenție pe care mi-am acordat-o. Asta ca să nu fiu brutal de sinceră și să spun că m-am neglijat complet. Cu excepția sportului, la care am făcut tot ce am putut ca să ajung, cu periodicitatea obișnuită, nu am ce să listez la capitolul “lucruri făcute pentru mine”. Faptul că mă culc extrem de târziu, pentru că nu pot adormi, înseamnă și că dimineața pun mâna pe ce nimeresc, fără vreun interes pentru vreo urmă de fashion something…

Nici măcar mie nu-mi mai place de mine, ca să concluzionez sec. Și trist. Lipsa somnului din ultimele luni se vede tot mai rău, incapacitatea de a mă organiza și tot felul de cheltuieli mă fac să mă trezesc că-mi lipsesc chestii elementare, că rămân fără basics – lenjerie, pudră, nasturi la cămăși, haine de iarnă, cizme, roți, dresuri, sprâncene pensate, dulapuri organizate. Am o continuă impresie de sufocare – mă strânge apartamentul, mă sufocă frigul. Și mă gândesc tot mai mult să vând, să achit creditul și să mă mut înapoi, la ai mei.

Nici nu știu ce ar trebui să fac cu blogul. L-am dorit de beauty, de fashion, așa, cu mijloacelele mele modeste, mediocre; cu mijloace de om de clasă medie, care ar vrea să coloreze puțin din jurul lui, așa cum se pricepe, prost, bine, dar cu bune intenții. Am avut sprijinul vostru chiar de la început. Dar au trecut două luni de când n-am mai scris. Și, poate, cu voia voastră, n-ar fi o problemă. Dar sunt departe de mine, cea de acum câteva luni. Nu mai cumpăr lucruri, nu-mi mai face nimeni poze. Nu mai prind lumină să fac poze, umblu-n beznă. Nu mai știu ce-a apărut, ce se poartă, ce se caută. Nu mai știu ce faceți voi.

Singurele lucruri pe care mi le-am luat au fost trei chestiuțe de pe sheinside.com, pentru că am câștigat, acum câteva luni bune, un concurs, respectiv o sumă de bani de cheltuit aici, și de pe muastore.co.uk ceva makeup, din seria celor pe terminate. Altfel, visez la prea multe pentru ce pot acum.

Mi-e greu să cred că voi reveni curând la vechiul meu stil de viață. Și îmi pare mult prea rău că nu am știut să mă bucur de el, când mi s-a întâmplat.

Mă gândesc, tot mai serios, să pun punct. Să închid, oficial, blogul. Mi-e foarte greu, dar am impresia că-s în afara lumii în care obișnuiam să trăiesc și că nu pot intra, oricât m-aș strădui. Totul e încâlcit, greu, haotic.

Am obosit.