Azi n-am deloc vorbele la mine. Sunt stresată, de luni încep un nou job, mă doare foarte tare stomacul, stafilococul Cocuță (nu cred că am apucat să vă povestesc că i-am dat şi nume) mă chinuieşte rău de tot şi, după ce că fața mea e un câmp de luptă, acum mă chinuie şi pe mâini, cu mici infecții, care mă mănâncă.

Sunt lefteră, colac peste pupăză mi s-a stricat şi epilatorul, deci bagă, Antonio, lama, după ce te-ai chinuit, în ultimii zece ani, să nu pui lamă.

Totuşi, sunt şi trebuie să fiu senină, pentru că astăzi e ziua tatălui meu şi tare aş vrea să-l văd zâmbind. Habar n-are de blogul ăsta al meu, dar chiar şi aşa, eu îi zic aici “La mulți ani, tati meu!”

Altfel, ce, n-are omul voie să viseze la zile mai bune şi la genți mai multe? Vreți să vedeți utima obsesie? Ei bine, vreți nu vreți, eu v-o arăt:

Sursa foto: Parfois

Şi da, mă aşteaptă într-unul dintre magazine. Şi da, chit că voi mânca parchet şi var de pe pereți (bineînțeles, după ce voi termina de savurat țintele de pe încățările Zara), mi-o voi lua. Life’s a bitch and then we die. Măcar să o facem având lângă noi oamenii şi gențile care merită.

Kisses and hugs! Să fiți iubite!