Vă spuneam, săptămâna trecută, într-un video chiar, că mă îndrept către Nomasvello Floreasca, pentru o albire dentară. Acum, treaba cu dinții mei poate o știți, poate nu. Pe scurt, povestea e așa: pe la 13 ani, am început să port aparat (din acela clasic, nu cu brackets), pentru a corija un canin. Toate bune și frumoase, caninul corijat pe la 14 ani și un pic.
Plus un coleg pe care n-am să-l uit niciodată, că și-a pus și el aparat, doar ca să nu mai fie Tucheac supărată :D Cumva, tot la 14 ani, am reușit să cad pe gheață, răzând cu gura până la urechi și să mușc serios cu un dinte care s-a devitalizat.
Toate bune și frumoase până pe la 18 ani, când au început să-mi crească măselele de minte (cu niște dureri înfiorătoare) și, într-un timp foarte scurt, un dinte de sus, cel deja înnegrit, și unul de jos s-au așezat urât de tot. Acum, ori n-au fost bani, ori n-am avut timp și de asta.
Cert e că, în ciuda igienei dentare la care am mare grijă și a controalelor și lucrărilor de “întreținere” (detartraj, plombe și altele asemenea) un aparat dentar încă nu am, deși momentul se tot amână, din aceleași motive. Nu vreau să umblu la dintele devitalizat, pentru că e în regulă, nu mă doare, nu nimic. Sunt de părere că, dacă poți salva, nu scoți nimic din corpul tău.
Așadar, date fiind toate aceste date, am mers la albirea dentară ca să experimentez, să vă povestesc cum se întâmplă, mai ales că am încercat și albirea clasică, la dentist, cea cu peroxizi și mă pot raporta la ea. Nu o să vă arăt poze after, pentru simplul motiv că, în fotografii close-up cu fasolea râzătoare nu mă simt cel mai confortabil. Dar v-am făcut clipuleț, cum a ieșit de la Nomasvello.
Cum e albirea dentară la Nomasvello?
E mi-nu-na-tă. Serios, nu cred că mai vreau să încerc altceva. Durează fix o oră, respectiv trei sesiuni a câte 20 minute, procedura e foarte simplă. Mai întâi, completezi un formular, pentru a se consemna alergii, afecțiuni și altele. Semnezi și mergi în sala în care loc albirea.
Ți se prezintă kit-ul și începe distracția, dar nu înainte de a verifica nuanța dinților. Apoi, tot ce trebuie să faci e să stai cu o gutieră, pe care a fost aplicată în prealabil soluția de albire. Dacă ești fire vorbăreață, s-ar putea să nu-ți placă, pentru că, înainte de gutieră, ți se introduce un dispozitiv din acela din plastic moale, ca să ții gura căscată. Vreți să râdeți? Luați de aici:
Apoi, te așezi confortabil pe spate și lași lampa cu LED să lucreze. O lumină se duce către dinți, alta, de alt tip, către ten, căruia îi face și lui bine. După 20 minute, dai totul jos, clătești și o iei de la capăt. În total, cum ziceam, 60 minute, trei schimburi din astea și e gata.
Albirea de acest fel doare?
Nu, nu doare nimic, nici în timpul albirii, nici după. Ca o paranteză, după albirea clasică, la dentist, am avut o sensibilitate dentară, care pentru mine a fost cam neplăcută, că fie consum fierbinte, fie cu gheață, deci… A durat, atunci, cam o lună, însă e un big no.
La LED, nici o senzație de sensibilitate, nimic, nici după, nici în timpul. Ce pot să vă spun, fără pretenții de cunoscător de tehnicalități, e că albirea de la Nomasvello e o albire care, pe lângă IPL, folosește o soluție pe bază de bicarbonat. Ah, da, două ore după albire, nu am avut voie să mănânc, deci luați ceva înainte.
Ce rezultate are albirea cu LED?
În cazul meu, au fost cam 4-5 tonuri cu care dantura s-a deschis. Pentru că a trecut o săptămână și un pic, o să vă spun și cum se păstrează. Eu trebuie să recunosc că nu m-am putut abține de la cafeaua mea cu lapte și cu scorțișoară, chiar din a doua zi, deși aveam interzis la chestii colorate timp de 48 ore. Cu altceva n-am păcătuit, doar cu cafea. Dar nu am pățit nimic, dinții nu s-au colorat. Efectul se păstrează frumos și, sincer, aș repeta oricând experiența.
Cât costă albirea cu IPL?
Dacă ești client nou, costă 810 lei, însăăăăă, dacă ai mai fost pe la Nomasvello și ai mai achitat un serviciu acolo, plătești doar 405 lei. Să vă mai spun că pe mine albirea la dentist m-a costat mult, mult mai mult? Rezultatul durează până la 6-9 luni, depinde cât de multă cafea beți, ce alimente colorate consumați, din astea.
O să revin la Nomasvello?
Da, cu siguranță, nu aș mai încerca albirea clasică. Nu când pot avea aceleași rezultate fără dureri și la un preț la jumătate sau chiar la sfert… Vă recomand acest serviciu cu maximă sinceritate, iar dacă mai aveți întrebări, le aștept cu drag.
În plus, în fiecare lună, la Nomasello sunt oferte foarte atractive. În iunie, de exemplu, trei ședințe de epilat IPL axilă costă cu 30% mai puțin, iar cu un check-in la centru, primeşti 50% reducere la ProSkin.
Vă doresc să zâmbiți cât mai des, dragilor! Kisses și un sfârșit de săptămână perfect!
1 comentariu