Ce ai face dacă te-ai trezi într-o dimineață cu un curier care îți aduce un bilet pe care stă scrisă o invitație care sună așa: “Te invităm să ne spui care sunt 5 sfaturi pe care ți le-ai da ție, celei care erai acum cinci ani”?
O să vă spun ce am făcut eu. În primă fază, am zâmbit cu nostalgie; mi-am amintit unde eram acum cinci ani, ce făceam. Apoi, m-am panicat; da, a urmat, invevitabil, momentul de frică și de neliniște provocat de întrebarea “Oare ce-ar fi fost dacă?”. Apoi, ușoare urme de regret, dar nu pentru că regret ceva din ce am făcut sau n-am făcut, ci pentru că poate nu toate lucrurile au ieșit așa cum mi-aș fi dorit.
Afară ploua torențial, o ploaie care a trecut rapid și care a fost urmată de un soare fierbinte, ieșit, parcă, învingător. Și eu mi-am răspuns așa: “Uite că, oricât de mult am stat și am cumpănit diferite decizii, oricât de mult mi-am propus să nu mă uit niciodată înapoi întrebându-mă Ce-ar fi fost dacă…, tot mai există lucruri pe care le-aș schimba și sfaturi pe care mi le-aș da”.
1. Să am mai multă răbdare.
Cu mine, cu cei apropiați, dar și cu lucrurile și, mai ales, cu timpul. Să nu mai grăbesc nimic, să nu mai dau din picioare de nerăbdare, să nu-mi mai doresc ca lucrurile să se întâmple… ieri și să nu-mi mai pun toate resursele la bătaie ca să grăbesc să se întâmple orice. Să cântăresc bine și să aleg cu înțelepciune ce anume merită să fie grăbit. Altfel, e posibil să dereglez mecansimul ceasului și nimeni nu poate da timpul înapoi.
2. Să fiu mai relaxată, mai puțin exigentă cu mine.
Să învăț să mă bucur mai mult de ce mi se întâmplă și să nu mai pun atâta presiune pe mine. Să înțeleg că, uneori, nu îmi ies toate așa cum aș vrea, iar poate că asta nu e o dovadă de slăbiciune. Poate că e, de fapt, un semn că ar trebui să mă bucur și de drum, nu să stau mereu încordată, gândindu-mă ce bine o să fie la destinație.
3. Să nu mai forțez ce n-a fost să fie. Niciodată. Atât și nimic mai mult.
4. Să nu uit niciodată să visez.
Cred că, dacă nu visăm sau dacă nu respirăm, e același lucru. Au fost momente în care să respir și să visez au fost cele două treburi care m-au ținut pe linia de plutire. Oricât de greu ar fi, oricât de trist ai fi și oricât de pierdute ar părea trenurile și de înecate corăbiile, respiră și nu-ți arunca visele.
5. Să nu uit că lumea asta e un loc special, cu oameni incredibil de frumoși.
Cu cât sunt mai frumoși, cu atât sunt mai rari. Sunt cei care simt că e, poate, ceva în neregulă cu tine, într-o zi, și nu îi doare să te întrebe ce faci. Sunt cei care îți bucură ziua cu un buchet incredibil de frumos și delicat, în care s-au strâns nu flori, ci gânduri bune și energii pozitive. Sunt cei care ar conduce șase ore neîntrerupt ca să te aducă în siguranță acasă, atunci când tu smiorcăi de pe o margine de drum. Sunt cei care sunt și pentru care ești.
Peste cinci ani de acum înainte, știu că o să mă uit în urmă și o să îmi placă ce văd, chiar dacă viața nu e mereu roz. Cu bune și cu rele, faptul că am mers înainte trebuie să însemne ceva. Așa, cu momente de slăbiciune, de puțin, cu momente în care m-am simțit mică sau, poate, cu momentele deprimante, pe care cred că toți le trăim, mai devreme sau mai târziu, cu genunchii zdreliți de prea multe căzături sau cu aripile obosite de prea multe încercări de a zbura.
Așa, cu imperfecțiuni, cu ieșiri, cu frici, cu reușite, cred că să îți asumi că ești ce ești, să lupți cu defectele, să vrei să fii mai bun, să nu te oprești din ce faci, să te scuturi de orice depresie, să vrei să răzbați, chiar și atunci când drumurile par închise, așa cred că vreau să mă văd și peste cinci ani.
Un buchet de flori minunat mi-a sunat azi la ușă. Un buchet de la Floria, care împlinește săptămâna aceasta cinci ani. Un buchet din trandafiri albi, cu un bilet delicat. Un buchet cât o mie de remindere că suntem perfecți așa cum suntem. Parfumați, dar cu spini. Albi, dar cu laturi întunecate. Frumoși, dar efemeri. Perfecți, dar mereu supuși greșelii. Unici, dar întotdeauna mai buni și mai frumoși dacă suntem însoțiți de un gând bun și de alți semeni frumoși.
#Floria5Ani înseamnă, ca și anii mei, 5 x 365 zile de zâmbete. Pentru ei, înseamnă și cinci ani de flori livrate cu cea mai mare atenție. Oamenii aștia nu livrează doar flori, ci emoții. Livrează provocări la a găsi speranța, atunci când ți se pare că toți norii negri sunt deasupra-ți. Livrează gânduri bune, suflete în buchete delicate.
Am și acum, pe undeva printr-o carte dragă, un bilet primit alături de un buchet Floria. Biletul se poate să se rătăcească, la un moment dat. Florile s-au uscat demult și-s deja neant. Dar gândurile, stările, senzațiile… Ele nu se duc nici când noi nu mai suntem. Nici în cinci mii de ani.
Să fiți iubiți, dragilor! Și să nu uitați de voi niciodată.
Foto cover via © Shutterstock
1 comentariu